Despre „crime din ură” și „corectitudine politică”

Editorial – scris de Ioana Ionescu, publicat prima oară în Transgender Magazine România.

nytimesphoto
Credit foto: New York Times

Acest an a marcat cea mai profundă scădere a capitalului politic pentru valori liberale după al doilea război mondial. Alegerile din America și referendum-ul din Marea Britanie vor legitima politic din ce în ce mai mult discursuri împotriva minorităților de tot felul. Este printre altele și victoria politică a celor care exprimă îngrijorări pentru opresiunea „corectitudinii politice”. Pentru mine este o realitate tristă, pentru că cel puțin din perspectiva particulară a unei persoane transgender, pot să văd o legătură de cauzalitate – ce-i drept indirectă, dar certă – între normalizarea unui limbaj cu conotații jignitoare și sentimentul de confirmare care încurajează o persoană să comită agresiuni față de minoritățile astfel jignite. E un salt mare dar rămâneți cu mine.

Am vorbit despre corectitudine politică în acest articol din Dilema Veche. Vorbeam despre cum limbajul „incorect politic” este un lanț într-un cerc vicios. Cum din cauza unor prejudecăți (unele culpabile, unle nu) spunem cu impunitate lucruri care jignesc, și această impunitate validează mai departe prejudecățile celorlalți.

E adevărat că foarte puțini dintre cei care vorbesc din când în când „incorect politic” (adică aproape noi toți, din când în când) sunt persoane agresive. Ce cred eu este că unele glumițe pe care oamenii le fac, unele etichete pe care oamenii le folosesc oferă un sentiment de normalitate, ca un fel de confirmare a unui consens social, față de faptul că anumite persoane merită mai puțină considerație, mai puține drepturi decât ceilalți, doar pentru că aparțin grupului țintă al acelor glumițe sau etichete. Cred că adaugă la acea „dezumanizare” a victimei de care are nevoie un agresor pentru a își suspenda temporar sentimentele de empatie și a comite o crimă.

Să luăm cazul celor „7 violatori din Vaslui” care a scandalizat opinia publică din România în 2014 – 7 tineri, cu varste intre 18 si 28 de ani, care au violat timp de cateva ore, până la leșin, o tânără de 18 ani pentru ca apoi să o trezească și să o violeze din nou. Doar că de fapt, condamnarea lor nu a scandalizat opinia publică peste tot din aceleași motive. La ei în sat de exemplu, presa a scris despre cum consătenii infractorilor au fost de fapt scandalizati de cum victima „a distrus șapte familii” de „oameni gospodari, oameni credincioși care nu au avut niciodată probleme cu legea”. Și ar fi spus că victimei „aşa-i trebuie, dacă s-a urcat în maşină cu şapte. Dacă era fată cuminte, nu păţea nimic. Fata e de vină”.

E ușor să desconsideri fapta celor 7 ca fiind un caz izolat de la țară al unor persoane deosebit de agresive – să spui că există „rău” pe lumea asta și tânăra a avut ghinionul de a se întâlni cu persoane care poartă acest „rău”. Doar că sătenii au avut dreptate într-o privință: se pare că cei șapte într-adevăr, nu au avut antecedente penale. De fapt, reacția sătenilor reflectă un adevăr mult mai crunt – apărându-i atât de plastic, ce fac ei este să descrie foarte fidel mediul în care au crescut acești tineri, ideile de care s-au înconjurat, valorile care informează acțiunile lor: că femeia are datoria de a se feri de instinctele bărbaților, să stea la locul ei, altfel o pățește. Și așa merită, să se învețe minte și să fie un exemplu și pentru celelalte fete. Așa se reglează ordinea socială în mediul rural românesc: victimele să se ferească de agresori, și nu are loc nicio infracțiune.

Nu vreau să apelez deloc aici la compasiune pentru cei șapte – fapta lor este o atrocitate pentru care sunt responsabili – însă nu este întâmplător că fapta celor 7 tineri a avut loc într-un mediu în care femeia e femeie, iar bărbatul e „om”. În care violența domestică este normă. În care e foarte posibil ca majoritatea discuțiilor despre femei pe care le-au auzit vreodată, de când și-au format convingeri despre lumea în care trăiesc și până la oribila faptă, au validat probabil percepția că femeile sunt ca un fel de specie inferioară, care poate fi tratată cu agresivitate cu mai puțină rușine decât un bărbat. Nu vreau să spun că oamenii din sat ar fi încurajat vreodată conștient un asemenea viol, însa credeți că dacă știrea ar fi fost șapte bărbați au bătut până la leșin un tânăr de 18 ani”, sătenii ar mai fi fost la fel de toleranți?

Limbajul „politic incorect” înseamnă doar cuvinte, fiecare inofensive luate individual (cu excepția desigur a celor care sunt jigniți și se întămplă să fie prin preajmă). Dar cuvintele, împreună și folosite în mod consistent, crează lumi. Iar în lumea agresorilor, ținta jignirilor pare o victimă legitimă.

Același gen de suspendare a empatiei umane, de agresiune în grup, de lipsă de regret în urma faptei este tragedia lui Brandon Teena sau Gwen Araujo. Brandon a fost violat și ucis de doi bărbați în Ajunul Crăciunului și ucis câteva zile mai târziu. Gwen a fost ucisă de 4 bărbați după ce au aflat că este transgender. Dar nu trebuie să mă credeți pe mine dacă vă spun că crimele lor sunt rezultatul dezumanizării persoanelor trans prin limbajul folosit în societate. Trebuie să-i credeți pe agresori, pentru că ei sunt cei care s-au apărat în instanță cu așa-zisa „trans-panic defence”, ideea că realizarea faptului că o persoană cu care au interacționat este transgender, le-a produs un șoc care le-a afectat discernământul. De ce ar fi fost „șocați” tinerii, din alt motiv decât că societatea în care trăiesc portretizează persoanele transgender ca pe ceva șocant”?

Iar asta este societatea în care trăim. De exemplu simplul fapt că în majoritatea știrilor pe care le vedem în România despre femei transgender, sunt descrise ca „transsexualul” cutare. Adică să fie clar pentru cititor, e vorba de un bărbat, da? Spune el că e femeie dar probabil e nebun. Și probabil că și „el” ar trebui să aibă grijă pentru că oamenii reacționează imprevizibil la oameni nebuni.

Nu sunt adepta radicalizării cerințelor de corectitudine politică. Și nu sunt de acord că trebuie interzise sau sancționate penal discursurile „incorecte politic”. Trebuie să știm ce gândesc de fapt membrii societății noastre, ca să știm unde avem de lucru (și ca să nu ne surprindă atunci când, de exemplu, votează toți pentru candidatul xenofob).

Și recunosc că mai ales din cauza lipsei de educație despre persoanele trans și în fond, din cauza absenței unui vocabular suficient de fidel, tematica transgender este în mod particular dificil de abordat „politic corect” chiar și de către oameni cu cele mai bune intenții. Sunt nevoită des să re-explic chiar și prietenilor mei: când spunem „femeie transgender” ne referim la o persoană desemnată ca băiat la naștere, care se identifică femeie, iar „bărbat transgender” – o persoană desemnată ca fată la naștere, care se identifică bărbat.

Deci sunt de acord că uneori corectitudinea politică este dificilă și cere un efort pe care uneori oamenii nu au timp sau energie să îl facă. Însă ce vreau să spun prin acest articol este că la scară largă, miza este enormă. O vorbă rea e ca și cum ai arunca un gunoi pe jos – nu-i mare lucru dacă e unul singur, dar dacă toată lumea aruncă…

Duminică 20 noiembrie 2016 este Transgender Day of Remembrance – ziua în care se comemorează persoanele transgender care au plătit cel mai scump pentru climatul transfob în care trăim. În fiecare an, văd pe acest site cum se adaugă câte o nouă listă interminabilă de persoane trans ucise în acel an. Persoane ca Brandon sau Gwen care au îndrăznit nimic altceva decât să fie ei înșiși.

Scriu despre incorectitudine politică, o abatere aparent minoră, în preajma zilei care comemorează de fapt crime de o anvergură enormă, pentru că am convingerea că toți cei care citiți puteți de fapt să contribuiți la reducerea numărului de victime fără să fie necesar să cunoașteți măcar o persoană trans – pur și simplu sancționând social comentariile izvorâte din prejudecăți, citind despre asta și informând politicos pe cei care încă nu înțeleg. Iar asta se aplică la toate valorile pe care vreți să le protejați.

Avem tendința, (uneori mai ales noi, persoanele trans) să împărțim lumea în două: cei „buni”, care ne înțeleg, și cei „răi” care nu ne înțeleg, când de fapt realitatea este mult mai nuanțată.

Cred că lupta pentru a re-consacra valorile pe care simțim că le-am pierdut în câteva exerciții democratice în acest an cere o contribuție infimă dar consistentă din partea tuturor cu privire la limbaj, ton și atitudine față de lucrurile pe care nu le înțelegem. Pentru a respinge intoleranța, bigotismul, homofobia, transfobia și crimele care însoțesc de obicei aceste sentimente, trebuie să începem cu rafinarea monedei lor de bază: cuvintele.


Editorial de Ioana Ionescu

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s